Ziditorul

Ziditorul este zeitatea supremă în Univers. A apărut laolaltă cu timpul și spațiul în momentul Creației. Este atotputernic și atotprezent în Univers, nepuntându-i însă depăși limitele, fiind parte intrinsecă a acestuia. Creează și distruge după bunul plac în interiorul acestor limite.

Ziditorul nu este unul și același cu Creatorul și nu are cunoștință despre acesta, despre motivațiile și intențiile sale, ori despre existența sau inexistența acestuia.

Începuturile

Ziditorul a luat ființă laolaltă cu Universul, la începuturile timpului și ale spațiului, când Universul era o volbură goală și lipsită de sens prin care duhul nedeșteptat al Ziditorului plutește fără un rost anume. După o perioadă inimaginabil de mare de timp, Ziditorul își vine în simțiri și începe să plămădească în întunecimile reci materia agitând volburile. Din materie face ulterior stele, galaxii, planete și sateliții acestora, precum și toate celelalte obiecte cerești, dând astfel lumină, căldură și viață creației.

Încercările

Timp de miliarde de ani ridică din nimic milioane de lumi brăzdate de munți sau scufundate-n oceane, pline de vietăți felurite, de pești, plante și animale nemaiîntâlnite. Sub ceruri de toate culorile dă viață nenumărator suflete: regi și împărați, meșteri și războinici, avuți și amărâți, care și-au dus cu toții traiul cum au știut ei mai bine, care s-au războit între ei și tot între ei au plâns și s-au bucurat și s-au înfricoșat și care s-au închinat sau nu Ziditorului, ori altor zeități de ei plămădite. Și care-au prosperat ori care s-au prăpădit și alții le-au luat locul, ca tot în pământuri să ajungă și alții să-i urmeze și pe aceștia.

Pe mulțe dintre aceste seminții Ziditorul le-a nimicit, cu sau fără voie, iar alte seminții s-au nimicit între ele, ori pe ele însele. Și pentru fiecare lume dispărută, Ziditorul a făcut altele, iar pentru fiecare lume care-a dăinuit, Ziditorul a prăpădit pe altele. Lumi, popoare și nații s-au născut din nimic și în nimic s-au întors, cu toții gustând deopotrivă din dragostea și din furia Ziditorului. Un Ziditor care a căutat în permanență să-și desăvârșească creația și care nu a găsit niciodată să găsească drumul către desăvârșire.

Fărâmarea

După încercări, zbateri, satisfacții și deziluzii fără număr, Ziditorul a înțeles un lucru esențial despre el însuși, anume că în străfundul ființei sale există un conflict intern, perpetuu, între natura sa creativă și cea distructivă și că, în ciuda unui aparent echilibru stabil între acestea, într-un final, natura distructivă va învinge, având ca rezultat un Univers dominat de haos, iar nu de ordine și însemnătate.

Planul Ziditorului

În încercarea de a contracara eventualitatea în care haosul va domni în tot Universul, Ziditorul născocește un plan prin care, în cele din urmă, speră că-și va învinge latura distructivă. Acest plan are ca rezultat final dispariția completă a Ziditorului, un sacrificiu pe care acesta este dispus să-l facă pentru a-și desăvârși creația și pentru a pune capăt interminabilei ei suferințe.

Dintr-o dată, în diverse puncte din Univers, este inițiată Fărâmarea, primul pas al acestui plan.

Mecanismul Fărâmării

Punctele în care începe Fărâmarea nu au inițial dimensiune, dar imediat după momentul inițial ele capătă volum, fiecare dintre ele devenind câte o sferă ce se extinde constant și fără oprire, în toate direcțiile, cu viteza luminii. Universul devine dintr-o dată înțesat de aceste sfere ale Fărâmării, înăuntrul cărăra Ziditorul încetează să mai existe. În fiecare sferă locul său este luat de către alte două zeități, ce iau naștere în momentul apariției sferei respective: Fârtatul și Nefârtatul, fiecare dintre ei fiind un succesor al naturii creative, respectiv distructive a Ziditorului.

Perechile de Fârtați sunt zeități atotputernice și atotprezente în limitele interiorului sferelor în care au luat ființă. Așa cum Ziditorul nu are acces în afara Universului, tot așa nici Fârtații nu au acces la exteriorul sferelor în care au luat naștere.

Deși primele sfere au apărut în momentul Fărâmării, noi sfere continuă să se formeze în permanență, peste tot în Univers. În afara sferelor, Ziditorul continuă să existe, până când toate sferele se vor fi contopit într-una, moment care va marca sfârșitul existenței Ziditorului.

Așadar, Ziditorul dispare localizat, în întregul Univers, iar la finalul procesului de Fărâmare, Ziditorul va înceta să existe cu totul.

Realități concomitente

În interiorul fiecărei sfere există câte un Fârtat și câte un Nefârtat, fiecare dintre aceștia stăpânind câte o realitate ce ocupă întregul volum al sferei. Realitățile sunt suprapuse și se întrepătrund, existând concomitent, împreună și totodată separat una de cealaltă. Ele au o istorie comună până în momentul Fărâmării, dar care începe să curgă diferit imediat după Fărâmare. Cum în interiorul sferelor Ziditorul a încetat să mai existe, el mai are putere doar în exteriorul acestora.

Acțiunea settingului se întâmplă într-una din aceste sfere, numită sfera locală, unde, ca în orice altă sferă, au apărut două realități: cea a Lumii Albe și cea a Lumii Negre.

Apariția gârliciurilor

Gârliciurile sunt portaluri între realități ce se deschid aleator, în masă, în momentul în care o sferă a Fărâmării înglobează un volum nou de spațiu. Gârliciurile permit călătoria bi-direcțională între cele două realități, și se deschid la extremitățile sferei. Un gârlici are aceleași coordonate în spațiu în ambele realități.

În interiorul sferei locale s-au deschis o puzderie de gârliciuri în momentul Fărâmării, ca în orice altă sferă. Din cauza intervenției Nefârtatului, în realitatea Lumii Negre Luceafărul a fost distrus, ceea ce a făcut ca Lumea Neagră să-și schimbe direcția axei de rotație și poziția în spațiu. Din acest motiv, unele gârliciuri ce s-au deschis pe suprafața Lumii Negre au avut ieșirea în cealaltă realitate la distanță față de Lumea Albă ori chiar în interiorul planetei. Reciproca a fost și ea valabilă, numai un număr redus de gârliciuri permițând călătoria între suprafețele celor două planete.

Toate gârliciurile s-au închis la câteva zile după Fărâmare, ele fiind un fenomen natural, consecință a Fărâmării.

Echilibru instabil

Fiecare dintre realitățile ce iau astfel naștere în interiorul unei sfere exercită o presiune față de cealaltă, care este direct proporțională cu puterea Fârtatului care o stăpânește. Deși momentul inițial este unul de echilibru, în care Fârtații sunt egali în puteri, această stabilitate nu durează mai mult de o clipită. Imediat după Fărâmare, balanța începe să încline foarte ușor și la întâmplare în favoarea unuia dintre Fârtați. Fârtații încep, așadar, să se lupte unul cu celălalt pentru supremație din prima clipă a existenței lor, fiecare dintr ei încercând fie să fructifice și să amplifice avantajul infinitezimal de care se bucură, fie să dovedească avantajul celuilalt.

Fârtații sunt atotputernici - dar doar în realitatea pe care o stăpânesc. Cu cât balanța se înclină mai mult în favoarea unuia dintre ei, cu atât acesta poate interveni mai mult în cealaltă realitate, unde capătă putere în detrimentul celuilalt Fârtat. Prin urmare, primele înfruntări dintre Fârtați se poartă prin intervenții minore în cealaltă realitate, iar amploarea acestora crește numai dacă și după ce aceștia capătă mai multă putere.

Consecințe catastrofale

În funcție de acțiunile Fârtaților, echilibrul se poate reface, se poate menține sau se poate deteriora. În ultimă instanță, acesta poate chiar să dispară de tot. Când se întâmplă acest lucru, Fârtatul învingător capătă controlul asupra ambelor realități, înlocuindu-l pe celălalt, care încetează să mai existe. Fârtații pierzători devin, astfel, niște zeități finite în timp, întocmai ca Ziditorul, iar cei învingători dăinuie cel puțin până când sfera lor intră în contact cu altă sferă.

Contopirea sferelor

Sferele Fărâmării sunt într-o continuă expansiune, iar când două sau mai multe intră în contact una cu cealaltă, ele se contopesc, sfera rezultantă continuându-și expansiunea în Univers. În volumele nou-formate, perechile de Fârtați se contopesc de asemenea între ele în momentul contactului: Fârtat cu Fârtat și Nefârtat cu Nefârtat, și niciodată într-o sferă nu există mai mult de unul din fiecare. Puterile Fârtaților rezultanți sunt puterile însumate ale Fârtaților originali.

Așadar, ierarhiile Fârtat/Nefârtat se pot răsturna în momentul unui contact, sau din contră, distanța dintre aceștia se poate accentua, în funcție de mărimea sferelor ce se contopesc și de ierarhiile existente în interiorul acestora în momentul contopirii. Spre exemplu, dacă o sferă mai mică în care Fârtatul deține avantajul se contopește cu una de zece ori mai mare, în care Nefârtatul a reușit să-l învingă definitiv pe Fârtat, în noua sferă ce rezultă din contopire Nefârtatul capătă un avantaj considerabil față de Fârtat.

Sfârșitul timpurilor

Bătălia cosmică dintre Fârtații fiecărei sfere va decide, în cele din urmă, soarta finală a Universului ce va rezulta din contopirea tuturor sferelor într-una singură, de mărimea Universului, ce va fi stăpânită de un singur Fârtat, iar celălalt va înceta să mai existe. Tot acest plan pus la cale de Ziditor mizează pe reușita Fârtatului și dispariția Nefârtatului.

Succesorii Ziditorului

Fârtații, în calitatea lor de zeități succesoare ale Ziditorului, se bucură de aceleași puteri și liber arbitru de care s-a bucurat și predecesorul lor. Ei pot crea și distruge, întocmai ca Ziditorul, și au libertate deplină în ce privește deciziile pe care le pot lua. Există, însă și diferențe:

• Fârtatul, ca succesor al naturii creative a Ziditorului, preferă să creeze și mai puțin să distrugă.
• Nefârtatul, ca succesor al naturii distructive a Ziditorului, preferă să distrugă și mai puțin să creeze.
• Puterile unui Fârtat sunt limitate în spațiu la volumul sferei Fărâmării în care acesta există. Pentru Fârtați, exteriorul unei sfere nu reprezintă niciun fel de interes, pentru că din perspectiva lor spațiul exterior sferelor nici măcar nu există. Pentru ei, acest spațiu începe să existe și să manifeste interes abia după ce este înglobat în sferă prin expansiunea acesteia.
• Mai mult decât atăt, puterile unui Fârtat sunt, cel puțin inițial, limitate la realitatea pe care acesta o stăpânește și numai crescându-și puterea proprie în detrimentul celuilalt Fârtat poate emite pretenții asupra cealalte realități.
• Prin urmare, Fârtații nu au cunoștință despre Ziditor sau intențiile sale, întocmai cum Ziditorul nu are cunoștință despre un eventual Creator.

Duhul

Fârtații, spre deosebire de Ziditor, operează prin duh, o forță neutră, inertă, apărută concomitent cu aceștia în momentul Fărâmării. Duhul este ceea ce le conferă Fârtaților puterile de demiurgi, reprezentând un mecanism prin care aceștia își pot transforma voința în faptă. Pentru a duce la îndeplinire orice acțiune, Fârtații lucrează prin duh, la care au acces în mod nestingherit. Duhul este atotprezent în interiorul fiecărei sfere a Fărâmării, putând fi accesat oricând și oriunde de către Fârtați.

Ca și Fârtații, duhul este o rămășiță a Ziditorului, lăsată în urmă de acesta cu două scopuri:

• pentru a permite Fârtaților să-și exercite voința
• pentru a permite muritorilor cu har să facă harisme.

Duhul ascuns

Prin voia Ziditorului, duhul a apărut odată cu Fârtații. Există și un al treilea scop pentru care Ziditorul a creat duhul, complet necunoscut Fârtaților. Deși aceștia cred că au acces în întregime la duh, o parte mică din el, numită duhul ascuns, le este - fără știrea lor - inaccesibilă.

În această mică porțiune din duh, Ziditorul a lăsat ceva ce poate reprezenta un avantaj pentru Fârtat în lupta sa cu Nefârtatul. În mod crucial, duhul ascuns poate fi accesat doar de către muritori excepționali, capabili de harisme și numai în momentul când victoria Nefârtatului pare iminentă. Nivelul harismatic necesar pentru ca un muritor să acceseze duhul ascuns este atât de mare încât în majoritatea sferelor Fărâmării din întregul Univers nu se va naște niciodată un muritor care să îndeplinească criteriile, chiar dacă acest lucru ar duce la victoria locală a Nefârtatului.

Acest filtru aproape insurmontabil a fost considerat necesar de către Ziditor, pentru ca dacă ștacheta ar fi fost mai jos, ar fi existat riscul ca Fârtații înșiși să poată accesa duhul ascuns, ceea ce înseamnă că ei ar fi pornit cu șanse egale de a-l descoperi, pavând astfel un potențial drum pentru victoria locală a Nefârtatului.

Harul și harismele

Harul reprezintă capacitatea de a face harisme. Harismele reprezintă manipularea duhului, unii muritori cum ar fi capnobanții, doftoroaiele, sau șamanii rohmanilor fiind capabili de a face acest lucru, în funcție de abilitatea fiecăruia și numai după o pregătire temeinică. Alte ființe capătă har în mod nativ sau prin mijlocirea Fârtaților: urgoii, scorpiile, bosorcăii etc.

Despre toți muritorii capabili de harisme se spune că au har. A face harisme înseamnă a lucra prin duh, însă un muritor nu va putea niciodată să facă harisme cu puterea Fârtaților, ci doar la un nivel mult mai mic. Se spune că Fârtații lucrează prin duh, în timp ce muritorii pot face harisme în duh -o diferență subtilă, dar care ilustrează foarte bine diferențele dintre muritori și zei.