Ziditorul
Ziditorul este zeitatea supremă în Univers. A apărut laolaltă cu timpul și spațiul în momentul Creației. Este atotputernic și atotprezent în Univers, nepuntându-i însă depăși limitele, fiind parte intrinsecă a acestuia. Poate crea și distruge după bunul plac în interiorul acestor limite.
Ziditorul nu este unul și același cu Creatorul și nu are cunoștință despre acesta, despre motivațiile și intențiile sale, ori despre existența sau inexistența acestuia.
Începuturile
Ziditorul a luat ființă la un loc cu Universul. Timp de miliarde de ani a avut o activitate ferventă și prolifică de creație și distrugere, ce a rezultat în apariția radiației și a materiei din care s-au format ulterior norii de gaz intergalactic, stelele, planetele și sateliții lor, galaxiile, găurile negre precum și toate celelalte obiecte cerești.
În tot acest timp, Ziditorul a experimentat creând și distrugând nenumărate civilizații, rafinând tehcnici de creație și distrugere ce au avut ca rezultat nașterea și moartea unui număr inimaginabil de mare de ființe, civilizații și corpuri cerești, într-o neîntreruptă fervoare distructiv-creativă, cu obiective numai de el știute.
Natura Ziditorului
După miliarde de ani de încercări, zbateri, satisfacții și deziluzii, Ziditorul a înțeles un lucru esențial despre natura sa, anume că în străfundul ființei sale există un conflict intern, perpetuu, între latura sa creativă și cea distructivă și că, în ciuda unui aparent echilibru stabil între acestea, într-un final, latura distructivă va învinge, având ca rezultat un Univers dominat de haos și entropie, iar nu de ordine și însemnătate.
Planul Ziditorului: Fărâmarea
În încercarea de a contracara eventualitatea în care haosul va domni peste tot în Univers, Ziditorul născocește un plan prin care, în cele din urmă, speră că-și va învinge latura distructivă. Acest plan are ca rezultat final dispariția Ziditorului, un sacrificiu pe care acesta este dispus să-l facă pentru a proteja rodul suprem al creației sale, ființele capabile să-și conștientizeze existența. Dintr-o dată, în diverse puncte din Univers este inițiată Fărâmarea.
Mecanismul Fărâmării
Punctele în care începe Fărâmarea nu au inițial dimensiune, dar imediat după acestea își măresc volumul, devenind o sferă ce se extinde cu viteza luminii. Universul este astfel înțesat de bule ale Fărâmării, volume sferice în care Ziditorul încetează să mai existe. În fiecare bulă, locul său este luat de către alte două zeități, care iau naștere în momentul apariției bulei respective: Fârtatul și Nefârtatul, fiecare dintre ei fiind un succesor al naturii creative, respectiv distructive a Ziditorului.
În fiecare bulă a Fărâmării, apare astfel câte o pereche de Fârtați, zeități atotputernice și atotprezente în limitele interiorului bulelor în care au luat ființă. Așa cum Ziditorul nu are acces în afara Universului, tot așa nici Fârtații nu au acces la exteriorul propriilor lor bule, acestea fiind un fel de mini-universuri ce se extind constant.
Extinderea bulelor poate avea ca rezultat atingerea a două sau mai multe bule, care se contopesc, continuând să se extindă. În volumele nou-formate, perechile de Fârtați se contopesc: Fârtat cu Fârtat și Nefârtat cu Nefârtat, niciodată nefiind mai mult de unul din fiecare într-o bulă.
Deși primele bule au apărut în momentul Fărâmării, noi bule continuă să se formeze tot timpul, peste tot în Univers.
Realități concomitente
În interiorul fiecărei bule există câte un Fârtat și un Nefârtat, fiecare dintre aceștia stăpânind câte o realitate ce ocupă întregul volum al bulei din care face parte. Acest lcuru face ca în fiecare bulă să existe două realități suprapuse, întrepătrunse, ce există concomitent și separat una de cealaltă, cu o istorie comună până în momentul Fărâmării, dar care începe să curgă diferit ulterior, fiecare dintre ele fiind stăpânită de către un Fârtat.
Fiecare dintre realități exercită o presiune față de cealaltă, direct proporțională cu puterea Fârtatului care o stăpânește. Deși momentul inițial este unul de echilibru, imediat după Fărâmare acest echilibru devine unul instabil, iar Fârtații încep să se lupre pentru supremație, încercând să fructifice și să amplifice avantajul infinitesimal pe care-l are asupra celuilalt.
Fârtații, spre deosebire de Ziditor, operează în și prin duh, o forță apărută concomitent cu aceștia. Duhul este ceea ce le permite Fârtaților să fie atotputernici, un mecanism prin care aceștia își pot transforma voința în faptă. Pentru a duce la îndeplinire orice acțiune, Fârtații lucrează în duh, la care au acces în mod nestingherit.
Ca și Fârtații, Duhul este o rămășiță a Ziditorului, lăsată în urmă de acesta cu două scopuri:
- pentru a permite Fârtaților să-și exercite voința
- pentru a permite muritorilor capabili de a-și conștientiza existența să facă harisme.
Harismele
Harismele sunt vrăji, unii muritori fiind capabili de a le face. A face harisme înseamnă a lucra în duh, întocmai ca Fârtații, însă un muritor nu va putea niciodată să facă harisme cu puterea Fârtaților, ci doar la un nivel mult mai mic.